Nu-l alungati pe Mos Craciun
(ganduri inainte de Craciun)



 
 

Ma pregatesc de sarbatori. Am inceput din Noiembrie pregatirile, asa ca acum pot sa-mi trag un pic sufletul, chiar inainte de marea sarbatoare a anului. Ma retrag un pic din valtoarea pregatirilor si ma asez pe-o bancuta, in gradina sufletului meu, sa ma uit in urma… A fost un an bun? Ce sper de la anul urmator? Sunt multumita de viata mea?

Da, a fost un an bun. Dar nu stralucitor, cum spun canadienii, “nimic despre care sa scrii Acasa- la parinti”. Ce sper de la anul urmator? Sa nu se intample nimic rau! Nimic rau nimanui, nimic rau cu nimeni. Sa fie pace si sanatate pentru toata lumea.

 Sunt multumita de viata mea? O, Doamne, cum sa nu fiu? Una peste alta, chiar n-am de ce ma vaita. Sufletul meu tresare de bucurie pentru ca am in jurul meu exact oamenii pe care doresc sa ii am! Am un sot alaturi de care viata mea e placuta si vesela, am un copil bun si iubitor, am rude minunate,  am colegi draguti si chiar prietenosi, am prieteni dragi, deosebiti si valorosi. Spun valorosi pentru ca sunt oameni cu totul si cu totul deosebiti, fiecare cu ceva, altceva, astfel ca nu contenesc sa ii admir si sa ii pretuiesc de fiecare data cand sufletul meu tresalta la o dovada de-a lor de prietenie, de daruire, de gand bun.

 Fireste ca sunt si zone prin gradina sufletului unde nu e chiar totul inverzit, dar nu exista padure fara uscatori. Fireste ca imi plange inima dupa ceva sau dupa unul si altul care nu vor mai face sarbatorile pe aceste meleaguri, ci in cer…fireste ca imi plange inima si pentru cineva sau altcineva, fireste ca mi-as dori cutare lucru sau minune. Dar nu ma plang. E bine, e inca bine. Am fost si mai rau. Mult mai rau. Intre 1996 si 1998 au murit mama, tata, bunica preferata,  unul dupa altul. Credeam ca nu imi voi mai reveni niciodata. Dar m-am ridicat, greu, dar sigur, din cea mai mare bezna a vietii mele. Ironia sortii este ca cele mai fericite momente din viata mea de adult au putut sa se intample dupa moartea lor, ceea ce, pentru mine, e un mister pentru ca nu credeam ca inima mea va mai putea gazdui atata fericire dupa asemenea tragedie…


Sunt constienta ca nu sunt nemuritoare si imi traiesc viata in asa fel incat sa fac bucurii cat mai multe celor din jur. Sa le las amintiri frumoase, asa cum mi-au lasat mie dragii mei parinti si bunica. Si eu, eu traiesc cumva aceasta viata, ca la hotel: cer nota de plata zilnic. Nu aman nimic, pentru ca vreau sa experimentez tot ce imi doresc, sa ma bucur de tot ce imi place si ma face fericita. Pana acum, n-am de ce sa ma vait. E loc intotdeauna de mai bine, dar si de mai rau.


Eh, acum ca mi-am pus un pic in ordine gandurile, ma duc inapoi la pregatirile de Craciun si Anul Nou, mai am cate ceva de pus la punct. Am de impachetat  mici cadouri pentru ai mei, cadourile mai mari le-am dat deja cu specificatia “pentru Craciun”. Dar atat fiul cat si sotul meu,  tot vor visa sa aibe ceva si sub pom… Desi ei stiu cat se poate de bine ca Mos Craciun la noi in casa e femeie! Am vazut eu ca ei tot viseaza ca cineva va pune sub bradutz un cadoutz pentru ei, chiar daca la apartament nu avem cos, sa alumece Mosul pe el, chiar daca usile si ferestrele sunt inchise si chiar daca mereu rateaza sa il prinda pe Mosul punand cadourile sub bradut! Asa ca in fiecare an ma indeletnicesc cu de-ale lui Mos Craciun. Merita toti banii! Bucuria din ochii lor, cand vad cadoul, e cat se poate de reala! Deci il asteapta! Deci tot mai cred in el!

O colega mi-a spus ca ea nu vrea sa il creasca pe fiul ei in minciuna cu Mos Craciun si alte minciuni clasice de-ale parintilor care doar amagesc copiii. Realitatea e mult prea dura sa amagesti copiii cu basme si fantezii. Are dreptate…. Intr-un fel. Pentru ca in alt fel, viata ne da tot si ne ia tot inapoi. Ce ne ramane de fapt, e ce simtim si ce visam. Si realitatea asta nu e intotdeauna cea pe care o vrem. Dar cine ne opreste sa visam, sa speram, sa ne facem bucurii si sa ne imaginam. Pentru ca societatea de azi, viata, economia iti cam fura tot, pe de o parte primesti, pe de alta dai. In fond, tie iti ramane doar aroma roadelor muncii tale pe maini, pentru ca toate roadele, esti nevoit, de fapt,  sa le dai. Am construit o lume stramba pentru copiii nostri. Sau ne-am complacut ca lumea sa fie construita stramb pentru ei si pentru noi toti. Dar nu, nici un parinte nu are dreptul sa ia copilului sau visul de a avea o viata mai buna decat el. Am multi parinti pe care nu-i asculta copiii (pubertatea, bat-o vina!). Si sa stam stramb si sa judecam drept: e dreptul fiecarui copil sa isi construiasca viata cum doreste. Tu, ca parinte, nu poti impune unui copil sa calce pe urmele tale, mai ales cand urmele tale nu au dus chiar in paradis si copilul vede asta foarte bine, zi de zi, cu tine in casa. Asa ca, da, m-am confruntat si eu cu aceasta problema si asta a fost solutia mea: sa am incredere in copilu meu. Eu i-am dat viata, dar nu-i pot da un destin. Si nu traiesc eu viata lui. De multa vreme am realizat ca sunt mama lui, dar nu il am in proprietate. El e copilul acestui univers, copilul divin, copilul acestei lumi, chiar daca mi-a fost incredintat spre crestere si educare, dupa puteri. Asa mi-am privit copilul, ca si cum mi-a fost incredintat pentru a fi crescut si educat. Am fost aleasa eu. Dar putea fi oricine.

Exista in copiii nostri o forta de viata si de mai bine carora trebuie sa le acordam credit. Un pui de vrabie nu va invata niciodata sa zboare liber daca vrabiutza si vrabiutul il vor tine legat in cuib. Da, din nefericire, se intampla ca unuii pui sa cada din zbor, sa se raneasca. Dar poate ca asta inseamna ca nu sunt pregatiti pentru aceasta lume. Si trebuie sa ii ajutam sa fie! Cum? Iata cum! Cei carora le- am spus despre filosofia de parinte a tatalui meu a spus ca nu a mai auzit la nici un alt parinte asemenea vorbe si ca asa si-ar dori orice copil sa auda de la parintii lui. Tata isi dorea baiat, dar barza i-a ras in nas si i-a trimis o fata, firava, mofturoasa si cu ochii mari, albastri. Dupa ce s-a consolat tata cu mine,  si-a zis in gandul lui: nu-i nimic ca e fata, o  sa o invat sa fie curajoasa! Si cum am crescut un pic, mi-a spus (il aud ca si cum ar fi langa mine!): tata, tu sa ai curaj! Sa te avanti unde vrei tu in viata, sa nu te temi, sa nu te sperie nimic, ca tata e in spatele tau si daca se intampla sa cazi, te ridic eu, te ajut eu, fac eu pentru tine cand nu poti tu. Tine minte, intotdeauna voi fi in spatele tau, ca tu sa reusesti, cu sau fara ajutorul meu. Sunt multi ani de-atunci si da, am avut curaj in viata datorita lui. Chiar si acum, la ani de zile dupa moartea tatalui,  cand viata imi trimite o incercare, ii aud glasul: Tata, sa nu te temi, eu sunt in spatele tau, sa te ajut! Mama m-a invatat multe lucruri minunate in viata ei. Nu incerc sa le insir aici, in cateva cuvinte, mai tot ce sunt si tot ce am ii datorez ei . Si ii multumesc pentru toate. Dar ce mult  ii multumesc  pentru ca mi-a ales un tata care sa aibe aceasta minunata filosofie! Tata mi-a acordat tot creditul din lume, a crezut mereu in mine,  chiar si atunci cand mama nu mai credea ca voi reusi.

 Oamenii pot face minuni, daca li se acorda putin credit. Partea proasta e ca nu mai suntem dispusi sa il acordam…Pacat. Avem nevoie de minuni si totusi ni le refuzam, nu-i asa?

 La capitolul imaginatie si creativitate, bunica mea merita tot creditul pentru ca ea a investit in mine talentul ei si rabdarea, dragostea pentru povesti si pilde. Era o incantare sa te duci la bunica pentru ca stia povesti minunate, basme si multe pilde scurte, ca niste poezioare. Rolul basmelor in copilarie este covarsitor. In primul rand  basmul ordoneaza, pune o masa imaginara pre-existenta in creierul copilului la nastere (v-ati intrebat ce viseaza un nou nascut?) in forme cu sens, in imagini colorate si bine definite, potrivite cu obiceiurile si uzantele din lumea in care copilul va intra (print frumos, inalt, brunet, sau blod si zvelt, printese cu mijlocul cat inelul cu par castaniu averi, casatorie, mosteniri, copii, nepoti). In al doilea rand si nu ca importanta, in mai fiecare basm copilul primeste o informatie noua, o idée noua, ceva, o informatie care se adauga la bagajul sau de cunostinte. De exemplu, in Cenusareasa, subtil, i se sugereaza copilului , de-a lungul ideii principale din basm, ca mama vitrega e rea. I se mai sugereaza ca si atunci cand lucrurile par potrivnice, se poate intampla ceva sa rastoarne totul intr-o clipa si sa avem un final fericit.

 Dar sa revin, pentru ca in aceste prea-moderne timpuri, parintii incep sa isi puna probleme serioase referitoare la valoarea basmelor pentru copii si a lui Mos Craciun. Valoarea e inestimabila, dragi parinti! Ce e, de fapt, Mos Craciun? Mos Craciun, e ce avem bun in noi: dragostea si daruirea, speranta si visarea. Cadoul de la tine pe care il tine in mana cineva, nu e un obiect neinsufletit, e un lucru de pret: e bucuria, e speranta, e iubirea ta, e ceva de la tine si Mos Craciun e, de fapt,  mesagerul acestor minunate daruri.

 De cand mi-au murit parintii, Mosul nu mai stie adresa mea. Insa stiu, stiu ca o va afla cumva, ca se va intampla o minune si o va afla. Cred asta pentru ca eu cred in minuni si le vad zilnic, trebuie doar sa iau aminte la toate si la toti. Si cred in basmele mele, dar si in basmele altora. Si cred, sigur ca eu cred in Mos Craciun care e, de fapt, bucuria de a darui. Priveste cu atentie la tine si la altii. Vei vedea ca bucuria de a darui este de 10 ori mai mare decat cea de a primi.

Sarbatori fericite! Si daruri multe de la Mosu’!

 

Si un 2010 de vis!

Cu drag,
Gabriela Martin,

Toronto