Cum am invatat sa tac

Cum am invatat sa tac

 

De Adria Martin

 

Copil mirat,

Cu ochii mari,

Eram zgarcita la cuvant

In schimb, nu ma zgarceam

La cuvintele altora

Pe care le sorbeam cu nesat

Si mi le aranjam cu grija

In sertarele  mintii.

Cand s-au adunat destule

Si s-au umplut toate sertarele

Am inceput sa impart

La randul meu cuvintele

Primite in dar de la toti

Care ma rasfatasera

Cu intelepciunea lor

Si-a strabunilor lor.

Acum alti copii cu ochi mari

Primeau cuvintele mele

Si le asezau cu grija

In sertarele mintii,

Pentru mai tarziu.

Doar ca intre timp

Invatasem sa tac.

Anumite cuvinte

Ramaneau in sertare

Pentru totdeauna.

Cand imi venea sa le scot

Ma gandeam de doua ori

La cum vor fi primite,

La ce conteaza

Si ce nu In viata,

Urcand pe scara sprialata

A timpului.

Imi venea sa spun ceva

Si-mi potriveam cuvintele

Sau le impatuream cu grija

Si le puneam inapoi in sertare

Spunand-le:

Tu ai putea sa faci mai mult rau

Decat bine, daca te-as darui

La timpul nepotrivit.

Exista un timp pentru toate

Chiar si un timp

Pentru cuvinte.

Spus azi,

Acelasi cuvant

Care aduce bucurie

Rostit ieri,

Poate sadi semintele

Mici, negre ale durerii

In sufletul celui

Care le primeste.

Cand imi vine sa spun ceva,

Acum ma gandesc

Cat inseamna el, cuvantul

Peste zece ani

Sau peste o viata

Si cata pace si fericire

Pot aduce necuvantul,

Nerostirea

Intre doua suflete

Care se iubesc

Uneori mai mult,

In tacere.

 

Toronto

Noiembrie 5, 2011


© 2011 adria (All rights reserved)
Comments