Dulceata bunicii




Dulceata bunicii

De Adria Martin

 

Mi-e dor de anii cand copilaream

De vremurile fara timp din casa ei,

Priveam atunci cu orele pe geam

Si hoinaream cu ceilalti nepotei.

 

Casa bunicii , ce colt superb de rai,

Cu-atata pace, sa dai si cu-mprumut,

Mi-e dor sa imi mai faca ea un ceai

Servit in cana-i fierbinte, de lut.

 

Ce ani fara timp, ce viata senina!

N-aveam vreo grija, ca ea le facea

Din inima ei, adesea preaplina

Avea-ntotdeauna ceva sa ne ea.

 

Cata rabdare-avea  si ce bucurie!

Tot ce vroiam, pe data implinea:

Dulceata de nuci, in fina-i farfurie

De trandafiri si caise, bunica avea.

 

Dulceata de cirese negre- amarui

Era un deliciu, ce dor mi-e de ea!

Caise cu samburi si gem de gutui

Camara bunicii mereu ne zambea.

 

Ciuperci facea, ca margele, pe ata

Cu mamaliga si mujdei in castronel

Asta de pranz, mancasem dimineata

Oua cu ceapa verde si-un pic de mararel.

 

Gradina bunicii e vie-n mintea mea

Cu dalii, narcise, ciresi si ghietisoara

Avea bunica-n casa orice isi dorea,

O viata mai simpla si mult mai usoara.

 

Avea ochii vii, jucausi, curiosi

Era pentru noi o fetita mai mare

Stele luceau in ochii-i frumosi

Pe chip avea sclipiri din soare.

 

Avea o vorba buna pentru toti

Sau vorbe de duh, de om incercat,

Serbet si praline pentru nepoti

De toate avea bunica de dat.

 

Ea nu-si dorea  marea cu sarea

Ci lucruri simple, banale pentru noi

Ea nu stia ce-i teama, disperarea,

Trecuse cu bunicul prin razboi.

 

Bunicul nu s-a mai intors vreodata

I l-au adus erou, ce tanara vadana!

Era in patru luni insarcinata…

S-a terminat idila lor, bucuresteana.

 

S-au cunoscut in Bucuresti odinioara

Erau la lucru amandoi prin capitala

Treceau prin Cismigiu la ceas de seara,

O zi de vara,  frumoasa, domoala.

 

Bunica nu ne-a spus cat l-a iubit

Pana la stele?Pana-n luna poate?

Insa de-atunci un altul n-a dorit

Si greu vietii l-a purtat in spate.

 

N-o auzeai vaitandu-se vreodata

Nici ladudandu-se vreodata cu ceva,

Doar avusese-o viata zbuciumata

In tineretea ei, acum nu mai avea.

 

Noi pe bunicu-l stim din poze doar,

Ba chiar si mama, tot asa-l stia,

Vedeam un semn cu rosu-n calendar

Si-n casa tristetea prelung adia.

 

Azi m-am trezit din somn cu o mirare

De ce n-am mancat dulceata demult?

Poate-am visat-o pe bunica. Oare?!

Si dorul ma prindea-n al sau tumult.

 

Ma duc sa-mi pun pe-o farfurie

Un pic de dulceata si apa-n pahar

Un fel de pod in timp, o marturie

Ca am avut bunica si nu in zadar.

 

Mi-e dor sa-mi faca iara un fular

Sau botosei de casa, caldurosi,

Sa imi usuce leusteanul pe un ziar

Ce ani din rai, cei mai frumosi!

 

Mi-e dor de chipu-i bland, senin,

De viata-i simpla si serena mi-e dor,

De leacurile ei cu miere si pelin

Bunicii sunt ingeri, pacat ca ne mor…

 

(dedicatie pentru bunica mea

 Care mi-a fost toata viata  o vie inspiratie)

 

Toronto

June 10, 2011


 © 2011 adria (All rights reserved)


Home

Inapoi la pagina cu poezii in limba romana

 

Comments