Sfoara si paiul




Sfoara si paiul

De Adria Martin

Se pravali pamantul peste el

Cand ea muri de-o boala oarecare,

Ii tot striga destinului ca e misel

Striga in somn si-n gura mare.


Isi planse lacrimile toate cate-avea,

Apoi urla-n surdina cand si cand.

Sa mearga, incotro, nu mai stia

Nici drumul nu il mai vedea, plangand.


Atunci isi aminti ca este-un Dumnezeu.

Ceru-n cuvinte simple ajutor,

Acum cand ii era atat de greu

Ii spuse: Doamne, lasa-ma sa mor.


Apoi ceru un pai sau doar o sfoara:

Un pai sa iasa din durerea fara fund

Sau sfoara sa-l ajute-acum sa moara

De-un pom sa moara, atarnand.


Biet om,  deja naluca intre vii

Care-l compatimeau pentru durere,

Dar una e sa afli si sa stii,

Alta sa vezi iubita ta cum piere.


Nu i-a trimis vreo sfoara Dumnezeu,

Nici pai nu i-a trimis cum ii ceruse,

Putere doar i-a dat in ceasul greu,

S-accepte ca iubita lui se duse.


In timp i-a dat un pic de alinare

Si a zambit timid din nou, chiar s-a mirat,

Caci Dumnezeu ii trimitea uitare

Si lacrima de pe obraz i s-a uscat.


Nu mai plangea acum, ca la-nceput

Dar n-a mai fost nimic de-atunci la fel,

Iar golul nimeni si nimic nu l-au umplut,

Doar ca invata sa-si duca zilele cu el.


© 2012 adria (All rights reserved)


Toronto

Septembrie 25, 2012



Home/ Inapoi la pagina principala

Back to poetry in Romanian/ inapoi la pagina cu poezii in limba romana 

Comments