Si dac-ar fi...

Dedicatie pentru Adrian Paunescu
la aflarea vestii ca e grav bolnav



(de Adria Martin)

Oprit de-odata-n plin avant

Te-a luat pe sus o veste sumbra

Si vad in templul tau un sfant

Inalt, subtire, ca o umbra.

 

Se roaga pentru tine neincetat

Mai ai pe-aici atata treaba

Si-atat de spus, n-ar fi pacat

Sa pleci nepregatit, in graba?

 

Tu dormi, dar sfantul tau se roaga

Sa zabovesti mai mult pe-aici,

Prin tara ta nemasurat de draga

Pe care-ai vrea, din haos, s-o ridici.

 

Datori suntem, stii bine, c-un sfarsit

Dar nu acum, nu-i inca timpul, nu.

Mai ai de de scris la poezie, de iubit

Cand vei fi terminat, atunci te du.

 

S i daca simti ca poezia s-a sfarsit

Daca e vremea sa te duci in nemurire,

Sa stii, maestre, ca noi te-am iubit

Mai mult nici nu se poate! In nestire.

 

Si vei trai etern in fiecare strofa,

Te vor iubi si cei mai crunti dusmani,

Fatarnicia lor  ti-e catastrofa,

Spinarea lor se-nclina pentru bani.

 

Sa nu-ti faci griji de noi, ca vom fi bine,

Si-al tau popor oricum va dainui

Chiar daca n-ar lupta ca la Rovine

Cumva destinul sau va birui.

 

Si poate-odata te vei naste iar

Peste o mie de ani si mai bine

Sa ne mai dai vreun vers in dar

Cand numai el mai poate sa aline.

 

Se poate sa fii geniu chiar in viata?

Poet ca tine, cati or sa mai fie?

Caci poezia se nu prea invata,

Se naste odata cu cel care-o scrie.

 

Maestre, ne promiti ceva?

Sa ne trimiti de-acolo poezii...

Ca fara ele nu am sti si n-am putea

Simti dac-am murit sau suntem vii.


© 2010 adria (All rights reserved)

Home
Inapoi la pagina cu poezii in limba romana

Comments