Ultima strofa


             

 

Pe patul de spital, ar mai spune ceva,

Le are in minte, doar sa le scrie

Vine-o sora, la ora, tensiunea sa-i ia:

E inima slaba, dar mintea-i e vie!

 

Sa scrie-o poezie-testament,

Sa spuna adio, de-i vremea. Nu stie.

Cat inca mai poate si e constient

Un bun ramas, un cant, o poezie.

 

E impacat. Nici el nu stie cum.

Dup-o viata traita-n taifune,

E vremea sa fie singur pe drum.

Lumina in spate se stinge. Apune.

 

Ii iarta pe toti si spera sa-l ierte.

A fost si bun si rau, ca orisicare,

Vin ganduri care vor sa-l certe

Le-alunga-ntr-una inima lui mare.

 

Dar usa se deschide dintr-odata

Apar Vieru, Eminescu, in lumina,

Bunici, parinti in prag se-arata,

Surad si-l indeamna sa vina...

 

Schimba o rima, a terminat de scris.

Atat a fost totul, se lasa cortina,

Adorat sau urat, adesea contrazis,

Alege-mpacarea si lasa-n urma vina.

 

Se uita inc-odata, linistit, inapoi.

Poate putea sa fie altfel, isi spuse.

Alegerile noastre, o parte sunt in noi,

O parte vin din karma si-s impuse.

 

Oricine se uita-napoi, la final,

Stie ca altfel poate-ar ar fi putut sa fie,

Dar viata nu-i o vale, ci un deal

Cu panta abrupta, padure pustie.

 

Mai face un pas, se mai stinge lumina,

In urma sa se face-un fel de noapte,

Se-ntoarce bajbaind sa isi ia vina

O pune-n buzunarul plin de soapte.

 

A iubit cu patima femeia si tara,

Ca orice om, a suferit de viata,

Marirea, trufia, greseala, ocara

Se risipesc pe rand, in ceata.

 

Stie ca lumea-l va ierta mai tarziu

Si-l va iubi intreg, cu bune si cu rele,

Putea sa-l iubeasca atat cat era viu.

Sa nu-l putea iubi decat ajuns la stele.

 

Toronto

 

Noiembrie 7 2010

(ziua inmormantarii lui AP. Adio, maestre!)

© 2010 adria (All rights reserved)

Home

Inapoi la pagina cu poezii in limba romana



Comments