Ultima dintre iubiri

 


 
 

Ultima dintre iubiri
(proză)

De Adria Martin

2005-09-22 


Citind ceva zilele trecute, mi-am amintit de fratele bunicului meu, Papa (pronuntat ca in franceza)- asa ii spuneam noi. Mama il botezase asa, era singurul tata pe care il cunostea. Dar pentru ca era fratele tatalui si nu tatal adevarat, ii spunea Papa, care nu era tata, ci  un fel de tata- asta si pentru faptul ca semana mult cu bunicul. Avea ochii albastri, patrunzatori. Si era frumos, fusese un barbat atragator. De fapt, mai toti frumosii din familia noastra aveau frumusetea bunicului si a lui Papa.

Papa era un personaj foarte interesant si fascina intotdeauna prin ceva. Era un cunoscut al tuturor, al rudelor noastre, al prietenilor nostri si al vecinilor. Era boem si mai ales avea un aer misterios. Faptul ca el colindase lumea cand noi nu iesisem nicaieri din tara ii dadea o aura de mister. El vazuse ceea ce noi nu vom vedea niciodata, era umblat. Stia multe, citea multe, imi aducea almanahuri, carti si reviste. Era un autodidact. Mi-aduc aminte si acum ca, intr-o zi  m-a intrebat: stii care e cea mai lunga cale ferata din lume? De unde sa stiu? Ce stiam eu, o gagalice, acolo, fata de Papa? Si spunea zambind, satisfacut ca m-a prins: Moscova- Vladivostok- 9288,2 km! Apoi imi povestea despre razboi, despre rusi, despre nemti, despre americani. Asculta Europa Libera, Vocea Americii si venea sa ne dea cu tifla: eram niste ignoranti care n-am ascultat ieri stirile de la Vocea Americii! Nu ne interesa deloc ce se intampla in lume, rusine mare! I-a facut lui tata rost de pe la consignatii, de pe Covaci,   de un aparat de radio pricopsit sa il scoata odata din ignoranta, sa aiba si el cu cine comenta stirile. Stiu ca a platit tata un pogon de bani pe el si de atunci a ramas cu o slabiciune pentru aparatele de radio bune. Apoi imi povestea Papa despre calatoriile pe mare, despre nevestele si prietenele sale. Una din ele nu era frumoasa si avea un handicap la picior, schiopata usor. Aranjase totul sa plece definitiv din tara. Adica aranjase sa fuga! Prietenul cu care avea sa fuga i-a spus sa plece direct, fara sa mai treaca pe acasa, doar dusese de ceva vreme bagajele la el. Il stia sentimental. Insa Papa nu a rezistat si a venit sa isi ia ramas bun de la fata cu care locuia de cativa ani. S-a uitat pe fereastra: era seara si ea ii cosea lui niste ciorapi, langa o lampa. Era un tablou idilic sa priveasca la ea cum il asteapta sa vina, cum deretica prin casa, in asteptarea lui. Sa vada cum ii mangaie cu grija camasa, cum netezeste fata de masa si se uita la ceas. Era imginea lui despre ceea ce inseamna fericire cu femeia iubita. A privit-o o vreme, dupa care a intrat in casa sa isi ia ramas bun si n-a mai ajuns niciodata la punctul de intalnire pentru marea fuga. N-a mai evadat niciodata si nu stiu   daca vorbea despre asta cu regret, desi vorbea despre occident cu mult respect intotdeauna. Apoi, dupa ani, s-a casatorit cu Ioana…Ioana a murit destul de tanara de o boala cum nu se poate mai ticaloasa…De atunci era singur. Sa tot fi trecut ani buni de cand tot singur era ( 15? 20?).

Avea Papa un dar anume: isi facea loc in viata oamenilor asa, cu sau fara voia lor si se infigea acolo, pentru totdeauna. Era foarte prietenos, cred ca si dusmanilor ar fi avut sa le spuna el o poveste, sa le descreteasca fruntile.


Odata, in amurg, Papa mergea pe strada, spre casa. Ii atrasera atentia niste derbedei care inghesuiau o fata intr-un gang. In ciuda faptului ca trecuse bine de 80 de ani, Papa se repezi sa o scoata pe fata din mainile lor. Era o fatuca de la tara, iar ei pareau proaspat iesiti de pa puscarie. Cred ca daca ii dadeau aia un pumn il dovedeau imediat, insa Papa era un om curajos (pun pariu ca s-ar ajutat si de vreun“ sictir”, cum spunea el cand era furios) . Fusese pe vas la viata lui si statura sa atletica inca impunea. Mai impunea si privirea lui. Avea ceva, un ceva care exprima determinare, mister, tarie de carácter. 

Fata i-a multumit si fiind seara, el s-a oferit sa o conduca pana acasa, sa nu se mai ia si alti derbedei de ea. Asa a aflat ca ea fugise de acasa " la Bucuresti", sa scape de rusine. Fugise de undeva de pe la tara, un sat de prin Vrancea, sa i se piarda urma. Nu mai putea trai cu rusinea nici ea si nici familia ei. Isi consumase noaptea nuntii cu un satean care nici gand nu avea sa o ia de nevasta! Asa ca singura solutie pentru ea era sa inceapa o viata noua la oras. Se gandea sa se angajeze muncitoare la o fabrica si sa inchirieze o camera undeva. Unchiul meu, impresionat de povestea ei, de lacrimile ei si de disperarea ei de a pleca de acasa, se gandi unde ar putea sa ii gaseasca o camera. Nu stia daca fata avea bani. Dar cum s-o intrebe?! Insa nici asa pe strazi nu il lasa inima sa o abandoneze si sa se duca linistit la el acasa. "Poftim dandana! Buna ziua ti-am dat, belea mi-am capatat!", isi spuse unchiul in gand. Si cum mergeau ei asa, cum ea tot povestea despre ai ei, ca din curva satului nu o scoteau, despre cum o priveau vecinii, despre cel care a facut-o de rusine, cum ca acum are alta femeie, pe care insa a cerut-o de sotie...unchiul se gandi sa o ajute si el cu o parte din bani, sa plateasca el, din pensia lui mica, daca e nevoie, undeva sa stea o luna macar. Desi nu stia daca isi permitea, ca abia facea fata cu cheltuielile si el in ultima vreme. Banii de pe apartamentul pe care il avusese cu sotia sa, Ioana, ii impartise cu fiica lui vitrega, dupa moartea sotiei. O vreme i-au ajuns banii si se descurca chiar bine. Era genul de om care se respecta. Isi cumpara mereu haine “de la pachet”, manca primavara trufandale si se parfuma “ca un june prim”, cum spunea bunica. Mi-amintesc ca, pensionar fiind, se ducea zilnic sa isi ia paine calda, de la Cuptorul de Aur. Iarna purta paltoni eleganti, pantaloni de stofa scumpa, pantofi sau cizme de calitate, de piele buna si mereu lustruiti. Folosea colonie buna   si achizitiona diverse obiecte straine de la consignatii, de pe Covaci. Odata a cumparat chiar o pictura, desi habar nu avea el mare lucru despre pictura. Mi-a dat-o mie! Eram asa de impresionata de acel tablou, desi, ca peisaj era dezolant: o stanca privea marea! Nu tu soare, nu tu pescarusi sau ceva. Nimic! Dar era de la el! El stia si cred ca toti din familia mea stiau ca daca ai in vizita un copil, trebuie sa ii dai ceva neaparat. Iar daca e sa te duci tu la el, mai bine nu te duci, decat sa te duci cu mana goala! Imi placea mult Papa, pentru ca avea rabdare de povesti. Imi povestea asa mult si asa frumos, ca stateam cu gura cascata ore in sir la el; pentru imaginatia mea bogata si pentru multele semne de intrebare de la varsta aceea, povestile lui erau exact ce asteptam! Ai mei se plictiseau repede de el si il lasau bucurosi in compania mea. Aveau treaba, nu puteau sta cu orele sa il asculte pe Papa, care mai era si plin de el pe deasupra. Imi povestea mama ca era saraca rau cand s-a casatorit si Papa mereu ii dadea peste nas cu ce are el, ce isi cumpara el si cum traieste el. Cu alte cuvinte, era un laudaros. Nu l-a prins nimeni cu minciuna, insa mama spune ca exagera mereu si ei nu i-au placut niciodata laudarosii, mai ales cei care se lauda in fata unui om sarac. Ai mei mai imprumutau bani de la el, stiu ca ii placea sa ne arate cati bani are el in portofel. Asta o scoatea din sarite pe mama, pentru ca: 1) el era singur si 2) “precis ne arata portofelul doar imediat dupa pensie”. In fond, nici el nu era bogatas deloc, ci scapatat. O dusese bine candva, dar pentru asta nu trebuia sa se laude toata viata cu ce a avut sa ce a vazut el la viata lui. Tata spunea ca nu conteaza ce ai fost, conteaza ce esti acum. Ai mei nu prea aveau timp, cand veneau de la serviciu,  de povestile lui, unde pui ca le mai si auzisera de o mie de ori.Tata un om larg la suflet, a adoptat fara sa stea pe ganduri toate rudele mamei, fireste, mai agreate la noi in casa, pentru ca erau rudele ei. Dar tata nu a spus vreodata ceva, ca ar face mama diferenta intre rudele lui si rudele ei. Nu! Pe undeva, cred ca vedea si el ca únele din rudele lui sunt mai mult intersate decat pline de afectiune. Tata parca se insurase cu trei femei si cu toate rudele mamei! Spun trei femei, pentru ca avea grija si de bunica, mama mamei si de sora ei, atat cat putea el. O data nu l-am auzit sa comenteze ca le trimite bani de sarbatori. Doar ce o auzeam pe mama ca ii spune: “ma duc la posta sa ii trimit si eu mamei mele o suta de lei. Doar e mama mea, care m-a crescut!” Si tata tacea. Stia cat de greu se descurcase bunica dupa razboi. Traia si acum tot din pensia de vaduva de razboi. Mai mult, isi vanduse casa, sa ne poata ajuta pe noi cu bani, sa dam avans la casa si acum statea ea cu chirie. Initial a vandut casa, sa se multe la noi, insa dupa cateva luni de stat cu mama in casa, a fugit unde a vazut cu ochii! Nu s-a inteles deloc cu mama, nu ii acorda nici un grad de libertate in gospodarie, nu o lasa sa faca nimic sa se simta utila. Nu avea timp sa ii asculte povestile, nu ii placea sa ii acapareze prietenele si nici sa imi bage mie prostii in cap! Mama arunca tot ce credea de prisos, ii placea totul aerisit si “la linie” in casa. Bunica se duce pe ascuns si lua din cos ce arunca mama, ca poate ne va trebui mai tarziu. Pana la urma, din libera ca pasarea cerului, “fara ciocan pe cap”, cum ii placea sa spuna, bunica a ajuns “la stapan”. Mama era de parere ca nimeni nu face treaba mai bine, mai curat si mai repede decat ea . Insa eu si tata am regretat mult ca a plecat bunica. Era trai pe vatrai pe mine cand Papa si bunica se intalneau la noi la vorba. Un lucru curios: papa nu se parpadea dupa bunica. Se vedea de la o posta ca o accepta, ca recunoaste fetele fratelui sau, dar intre el si bunica era o raceala care m-a surprins. Adica era evident din purtarea lui ca el era acolo (la noi) in vizita la fata fratelui sau, nu sa isi vada cumnata.


Eliberata de golani, fata era inca rosie in obraji si abia respira. Isi netezi hainele saracacioase si incerca sa isi controleze tremuratul. In statie, Papa ii puse multe intrebari, sa o scoata din starea aia. Fata se lua cu povestitul si isi mai reveni. O intreba despre familie, despre iubitul ei, despre scoala, despre ce ar vrea sa faca in viata… Vroia doar sa se marite si sa aiba casa ei, departe de sat si de ai ei. Se sui cu ea in tramvai si ajunse undeva spre gara. In apropiere de Virgiliu, ii spuse brusc, scriind intr-un carnetel (prilej bun sa arate ce carnetel din strainatate are el si ce stilou pretios- scria frumos Papa, ingrijit, cu litere rotunde, egale si fara inclinatie):

- Uite adresa mea, in caz ca nu gasesti unde sa dormi si nu ai bani sa te descurci. Ai bani?

- Cred ca am de cam de sase-sapte nopti la un hotel iefitn si de o paine pe zi. Si o sa imi pastrez din bani sa plec inapoi...daca nu gasesc nimic de lucru. Daca nu ma descurc acum, ma duc sa vand tot ce mai am pe acasa. Am un pamant de la bunicul meu care a murit.

- Ce sa-ti spun?! Mergi cu Dumnezeu! Ia niste bani sa ai de mancare, nu am mai mult la mine, imi pare rau. Dar daca ai nevoie de ceva, asta e adresa mea. Nu am telefon, dar iti dau telefonul vecinei. Spui ca esti nepoata mea...Apropo, cum te cheama?

- Nina! 

- Nepoata mea Nina, bine?

-Va multumesc din inima, sunteti trimis de Dumezeu, ca tare singura sunt in orasul asta mare! Imi aduceti aminte de bunicul meu...

- Cati ani ai Nina?

-Am 18 ani impliniti! In mai i-am implinit.

- Multi inainte! Unde vrei sa te duc? Se face tarziu, e aproape miezul noptii de cand vorbim.

- Pai nu stiu unde, cat costa o camera de hotel ieftin?

- Nu stiu nici eu, dar hai ca intrebam, e un hotel la cativa pasi. Si la doua strazi parca mai era unul…

Bineinteles ca fata s-a albit la fata cand receptionerul a rostit suma! Isi consuma banii in trei nopti si dupa asta ce facea?

Unchiul se simti neputinincios. Ar fi vrut sa aiba bani, sa o ajute cumva. Cred ca asa sunt toti barbatii, se simt intotdeauna datori sa protejeze o femeie necajita (mai ales cand e si tanara, ar fi spus mama). Daca intalnea una ca Nina o femeie necajita, sunt convinsa ca asa ar fi spus: c…a dracului, auzi, abia are 18 ani si a umblat deja la borcanul cu miere, ba a mai fugit si de acasa! Sa ajunga vagabonda la Bucuresti! Ce i-a trebuit ei sa se incurce cu handralaul ala? A mancat-o, s-a scarpinat, acum sa se descurce cum o sti!


In viata lui Papa nu mai era de mult nici un fel de prezenta feminina si de fapt… de nici un fel. Fata lui abia il vizita o data, de doua ori pe an. Avea acum prilejul sa se simta util, sa aiba cineva nevoie de el, cum are nevoie sa simta orice barbat. Ii facea bine sa mai poata proteja o femeie. Dar de unde? Cu pensia lui?! 

- Uite, mai e o solutie!

Fata se lumina la fata:

- Care? 

Vazand ca unchiul se gandeste, ca se codeste sa ii spuna, fata lasa privirea in jos.

-Sa ma duc acasa? Si lacrimile ii tasnira brusc din ochii caprui si rotunzi, cu gene dese si marunte. Avea fata rotunda, rumena si nasul carn, usor borcanat. Parul ei castaniu, ondulat natural, atarna in valuri peste umerii prea lati pentru o femeie. Era robusta, indesata, ca fetele de la tara. Avea privirea agera a omului crescut la sat, sanatos tun si cu mintea intacta.

- Nu! Solutia e sa dormi la mine si sa merg eu maine cu tine pe la fabrici, sa cautam impreuna ceva. Vorbesc eu pentru tine, doar esti nepoata mea, spuse zambind. Am doar o camaruta si un antreu, dar am doua paturi. Unul e al tau, pentru cat ai nevoie.

Fata ii sari de gat, de bucurie. O clipa nu s-a gandit ca Papa va abuza de ea sau ceva. Parea un om tare bland si la locul sau. Era manierat si bine imbracat, cu haine ingrijite si alese cu gust.

-O sa va gatesc, o sa va spal hainele, sa fac curat, sa va recompensez cum pot! Sunt tare harnica, o sa vedeti…

- Da, asa e, ar cam fi nevoie din cand in cand de o mana de femeie prin camaruta mea, spuse Papa zambind. Minti pentru a o face pe ea sa se simta bine, pentru ca la el nu era nevoie de nimic. Fusese si bucatar pe vas, vazuse mari si tari, se descurca singurel de multi ani, de cand murise sotia lui. El isi calca, isi spala si gatea de minune! Ma mai rasfata si pe mine cu vreo vizita la el si ma invita la masa. Ultima oara a facut un gulas cu un sos de te lingeai pe degete. Nici mama nu reusea intotdeauna sa faca mancare asa de buna ca el. Mai toti din partea mamei au o legatura speciala cu bucataritul. Au talent! Au un ceva de reusesc sa faca din nimic o masa imparateasca. Si spun ca nici mamei nu ii ieseau bucatele asa de bune, pentru ca mama gatea ca o femeie cu multe treburi pe cap. El nu! El daca avea nevoie   de patrunjel sau telina-ceva verdeturi proaspete, nu se apuca pana nu se ducea la Piata Matache sa cumpere, dis-de- dimineata. Mama mai punea si patrunjel uscat, n-avea timp toata ziua de piata. Papa era gomos, cum spunea mama, daca reteta era cu rosii, el nu punea niciodata bulion, ca ii strica gustul. Mama nu cred ca se parpadea dupa el pentru ca de fiecare data dupa ce manca la noi (si venea des), avea ceva de criticat la mancare sau la paine sau la mai stiu eu ce-desi mama gatea dumnezeieste. Papa nu era deloc oltean, ba chiar se tragea din neam de nemti, din ce-mi povestea spunea bunica (si ea din neam de unguri), insa tot ce era al lui sau in gradina lui era mai bun si avea grija sa se laude cu asta. Avea totusi farmecul sau, era un laudaros tare simpatic!


Ne-am trezit intr-o zi cu el la noi. N-ar fi fost ceva iesit din comun, doar ca de data asta era insotit de o fatuca. Tarancuta rau, emotionata ca vine in vizita, facea o impresie cat se poate de proasta, mai ales langa un tanar de mai bine de 80 de ani. Bineinteles ca mama radea de el cand venea pe la bucatarie sa le mai pregateasca ceva:

- S-a sclerozat Papa !La varsta lui umbla cu pipite de 18 ani! 

Venea des la noi, apoape in fiecare saptamana. Acum venea cu ea. Oricum la noi era casa deschisa, n-aveai pic de liniste, de parca traiai pe peronul Garii de Nord, asa ca o persoana in plus nu mai conta. Mama avea pentru Papa respectul pe care il ai pentru fratele tatalui tau. Ea nu apucase sa isi vada tatal niciodata, asa ca deschisese ochii pe Papa. Bunicul murise pe front cand bunica era insarcinata. De fapt, bunicul nici nu stia ca va mai fi un copil pe drum… cand a plecat de acasa. Venise intr-o permisie cateva zile. A iubit-o  cateva zile pe bunica si dus a fost. Asa ca bunica, la 21 de ani isi crestea fetele singure.


Papa mai avea o sora, cum ar veni sora bunicului si cumnata bunicii mele. Era frumoasa neamului, dar care, pentru ca intrase in lumea burgheza a Bucurestiului, era cu nasul pe sus. Statea undeva in spatele fostei Operete, pe strada Artei, cam prin spatele blocului turn de langa pod. A cochetat o vreme si cu actoria, a fost maritata cu un doctor din armata si dadea mereu petreceri la care invita actori si lumea buna din centrului capitalei. Daca o fi fost si ea laudaroasa ca Papa, se prea poate sa fi fost pe la petrecerile ei ceva sufleuri la Opera sau portarii de la Opereta, poate si vreunul care repara instrumente muzicale- cum imediat ar fi amendat mama discutia asta. Se imbraca de la Paris, mi-amintesc si acum ca purta palarii, manusi si voaluri. Mama povestea ca odata, cand “traia cu un colonel”, a venit bunicul meu pe la ea. Dupa ce au stat de vorba, l-a rugat sa ii taie niste lemne. In timp ce taia el lemne, a aparut colonelul. A intrebat cine e omul din curte, care taie lemne. Si sora bunicului a spus sec, despre fratele ei:

- Un om! L-am tocmit sa taie lemne! A taiat si la vecina si l-am luat si la noi.

Sora lui Papa si a bunicului a murit la azil, biata de ea. A pacalit-o una, Gabi, o prietena de-a ei mai tanara, din lumea ei “buna”. A aburit-o sa-i vanda casa pe nimic,  c clauza, sa aiba grija de ea la batranete. Si-apoi a aruncat-o intr.-un azil. Dupa un an a murit. N-a avut copii, ca deh, in lumea buna un mai era la moda sa te sacrifici pentru copii.


Papa venea chiar mai des acum pe la noi, pentru ca era vara si “porumbeii” ieseau la plimbare. Mama avea multe prietene si acum aveau toate prilej de gluma, pe seama “porumbeilor”. Papa are o amanta de 18 ani! Asta da senzatie in grupul lor de prietene. Pe atunci nu erau reviste cu barfe si nici programele de astazi, de la televizor. Asa ca senzatiile veneau, cand veneau, din viata de toate zilele. Insa lipseau din peisaj detaliile, picanteriile. Cum, care ce, cum s-a intamplat, cum merge si cate altele. Mie nu mi-ar fi povestit Papa asa ceva, eram prea mica. Mama nici atat! Insa am auzit-o pe mama povestind cu prietenele. Desi ma credea cufundata in lectura sau lectii in camera mea, auzeam tot ce se discuta prin casa, daca nu era televizorul pornit. Uneori, e drept ca ma cam chinuiam sa inteleg, cand susoteau, dar de obicei nu aveam probleme. Eram genul de fata palida, cu ochi mari, care taceam mereu, dar la ascultat nu ma intrecea nimeni! Doamne, cat am tacut la viata mea! Scoteai vorba cu clestele de la mine! Dar dupa niste ani, nu ma mai oprea nimeni. Ce face si pubertatea asta din om!


Asa am aflat din susoteli toata povestea, insa din franturi. Fata incepuse serviciul la o fabrica si tot la Papa statea. El o invatase bunele maniere, o invatase cum sa se imbrace, cum si ce sa manance, cum sa gateasca mancaruri alese, cum sa spele rufe (ca la oras, adica mai cu pretentii), cum sa calce camasi, cum sa vorbeasca in asa fel incat sa faca o impresie buna, dar mai ales cum sa se machieze si cum sa se imbrace ca o cuconita. O dusese la coafor, la Casa de Moda. Ce mai incoace si incolo?! Mister Higgins in persoana! Era in culmea fericirii cand o vedea progresand! 

Descoperise la putin timp dupa ce o luase la el, ca fata era bolnava. Avea o boala “de femeie” cum spun barbatii, care nu vor deloc sa spuna pe nume bolilor. Mai exact, cand eran copil stiu ca la bolile femeiesti, barbatii spuneau ca avea o boala “jos”. Ca si cum asta insemna ca putea sa fie si la picioare! Cum a aflat el de boala ei, mi-a scapat, probabil ca a fost ceva susotit si nu am auzit din camera mea. Oricum el era “uns cu toate alifiile”, cum spunea mama si nu s-ar fi incurcat cu fata fara sa o duca mai intai la doctorul “de femei”, ca barbatii si cuvantul “ ginecolog” se feresc sa il spuna! Pentru ca da….adica fata a fost atat de recunoscatoare incat s- a oferit. Nu avea nimic altceva de oferit, ceva prin care sa isi arate recunostinta fata de bunatatea lui, nu-i asa? Dar avea recompensa la purtator, ca multe   alte femei. 

-Si n-a fost rau! Susoti prietena mamei, ca a invatat-o si arta amorului! 

Auzeam din camera cum mama si prietena ei radeau pe infundate; apoi se lasa tacere (ma gandeam uneori, poate tacerea insemna ca gesticulau, sa nu aud eu), dupa care iar radeau mocnit. Deci, la control, fetei i s-a gasit nu stiu ce boala “de femeie” (adica luata de la un barbat, probabil cel care o facuse de bacania satului) si urmase un tratament. Cand tratamentul fu gata si analizele bune, Mister Higgins, alias Papa, isi accepta rasplata, saracu’! Doar trebuia sa o invete si asta, nu era sa se impredice tocmai acum, la mal! 

Nina il lauda mereu pe Papa la mama, crezand ca asta ii face ei placere. Si se tot dadea pe langa ea, s-o mai invete si mama cate ceva. Mama era o femeie tare frumoasa si eleganta, dar in acelasi timp si o gospodina desavarsita (acum sa nu suspectati neaparat ca ma laud si eu ca Papa, dar parol ca am poze cu ea!). Toate prietenele invatau cate ceva in ale gospodariei sau cochetariei de la ea. Ea parea ca le stia pe toate. De unde? Nimeni nu stia…Mereu ma intreb cum de avea timp sa le faca pe toate si sa se ingrijeasca pentru a arata atat de bine, ea, dar pe langa ea si noi. Pentru ca toti din casa eram scrobiti, cu haine mereu calcate. Pe la noi prin casa nu gaseai nici un fir de praf sau vreo scama, desi mama mereu isi facea manichiura, chiar si daca se culca dupa miezul noptii. Dimineata se trezea intotdeauna cu un bigudiu in frunte, sa ii stea bine bretonul. Era si normal sa o curteze Nina, avea ce invata de la ea in ale artei de a fi femeie! Si tot invatand-o mama, a aflat de la ea ca Papa, la 80 si ceva de ani putea face fata cu brio unei fete de 18 ani. Cred ca au stat impreuna cam doi ani.

Apoi, tot stand cu nasul in carte, am auzit ca i-a facut Papa si zestre! I-a luat astenuturi, paturi, plapuma, perne, i-a mai dat si de pe la el ce-a putut si a maritat-o ”cu un baiat bun”. Inca mai erau la mare pret aranjamentele atunci. Si mama a fost “aranjata” cu tata de sora lui Papa, ce de la Opereta. Nu stiu unde i-l gasise pe ginerica Papa, dar toata lumea parea multumita de el. Iata ca a trait si ziua sa mearga tocmai el la nunta Ninei! Ma gandesc ce-o fi simtit… Cred ca bucurie…La cum il stiu de sentimental, precis o fi scapat si pe acolo o lacrima-doua! Cred ca era mandru de ea, de ce reusise sa faca din ea, pentru ea. Nu se gandise o clipa sa o opreasca din evolutie, sa o tina pentru el. Ei nu ii era rusine deloc cand mergea cu Papa undeva, la brat. Si el era tare mandru de ea, de “nepoata lui”. 

La tanc a maritat-o, pentru ca nu peste putin timp ar fi ramas oricum singura…


A iubit-o? L-a iubit? Nu voi afla niciodata, nimeni n-am auzit sa fi vorbit de iubire intre ei. Insa acum, la ani si ani distanta de relatia lor, ma gandesc ca da, s-au iubit! S-au iubit atat cat le-au permis viata si soarta si cat le-a permis diferenta de varsta. A fost ultima dintre iubirile lui Papa. Sunt convinsa ca Nina si acum aprinde o lumanare la biserica pentru el. A murit singur. Vecinii lui ne-au anuntat ca fusese inmormantat de primarie, ca oamenii singuri si saraci. Stim sigur ca avea bani de zile negre la CEC, dar nimeni n-a facut vreo investigatie. Ma tem ca nici fata lui nu stia nimic despre ei. Se cam ferea de ea, sa nu ii ceara iar bani. Cand au cautat vecinii sa scape de lucrurile lui, pentru ca statea in gazda, in casa cuiva, au dat peste numarul nostru de telefon. Nu-mi iese nici acum din cap ce mi-a spus o vecina de-a mea, inainte de decesul lui Papa. Deja il stiau cunosteau toti pe la la noi prin cartier. Era cumva considerat ca si tatal mamei mele, chiar semanau perfect. Pana si eu seman, la aer si la culoarea ochilor cu Papa! Si copiii sorei mamei tot ochii lui Papa ii au. Vecina mi-a spus ca in ziua aceea, venise cu un taxi care il astepta cu motorul pornit. Papa era doar in ciorapi si batea disperat cu pumnii in poarta de lemn, vopsita in verde, a casei mele. La poarta era acelasi liliac langa care, pe vremuri, Papa isi aseza un sezlong si imi povestea. Scotea din geanta lui de piele o paine calda (de la Cuptorul de Aur) si imi spunea sa aduc unt sau smantana, sa mancam cu paine calda si cu sare. Mancam amandoi cu pofta din painea aburinda si el isi lasa corpul pe spate, in sezlong (pozitia lui preferata de povestit), incepand sa spuna  povestea exact de unde ramasese data trecuta….Crestea liliacul odata cu povestile lui, mereu mai putin intersante. Crescusem si eu, lucram, ma maritasem si acum stateam singura, doar cu sotul meu, in casa parinteasca. Eram plecata la serviciu la ora aceea, sa fi fost undeva spre pranz. Ai mei se mutasera de mult, de cel putin trei- patru ani si el ii vizitase la noua casa. Deci la mine venise, cu siguranta, Papa. Insa de data asta nu venise sa povesteasca …pentru ca nu ar fi venit descult, asa, doar in ciorapi…Era un pedant si un gomos, nu-i asa? La scurt timp dupa acest eveniment care m-a tulburat cumplit, au sunat vecinii sai. Ma va bantui toata viata o intrebare: ce-ar fi vrut Papa de la mine atunci, cand a batut cu pumnii in poarta? Era cumva un strigat de ajutor? Ar fi vrut sa se aciueze pe la mine, pentru ca nu mai putea sa se descurce singur? Se mutase undeva, unde chiria era mai ieftina-de vreo doi ani- si nu am avut de unde sa il iau. Nu il vizitasem acolo, doar el mai venea din cand in cand, foarte rar, pe la mine. Simtea ca sotul meu nu e incantat sa il vada, nu-i placeau deloc povestitorii. Dupa episodul cu poarta, asteptam un alt semn de la el. Asa facea, uneori disparea cateva luni si aparea apoi si zi de zi . Nu ne-a trecut vreodata prin cap ca Papa ar putea fi neputinicos. Si nici ca o sa moara…Parea de-a dreptul nemuritor. Si pe undeva…nici nu sunt sigura ca a murit…Doar sa inchid ochii si il vad pe sezlong, scotand cu ochii sclipind de bucurie, painea din geanta lui de piele…

Nu stim unde este inmormantat. Nu stie nimeni, nici macar Nina. L-a iubit? A iubit-o? 

In seara asta, dupa ani in care nu m-am mai gandit atat de mult la el, mi-e dor, atat de dor de Papa…Si realizez acum, pentru prima data, raspunsul la intrebarea pe care mi-o adresau prietenele mele, dar si mamele prietenelor mele: de unde stii tu atatea, ca un om mare? De la oameni ca Papa si ca bunica, oameni care au timp de povesti si de copii. Poate acesta e secretul relatiei celor in varsta cu nepotii. Parintii niciodata nu au timp si chiar atunci cand au, nu discuta orice prostii cu copiii; raman in dimensiunea rolului si nu ies din el, de teama sa nu incurce borcanele; si poate ca parintii nici nu sunt inca la varsta povestilor, pentru ca tocmai si le traiesc. Povestitul va veni, poate, mai tarziu, pentru nepotii lor. Pentru ca nepotii asculta. Pentru ca sunt avizi sa afele si  pentru ca au rabdare sa ii asculte. Copiii celor varstnici, adica parinti si ei la randul lor, nu dau doi lei pe povestile parintilor lor, din pacate. Asa e legea firii. Am iubit intotdeauna batranii din viata mea si toti mi-au imbogatit si mi-au marcat viata. Cum as putea sa fac acum ca ei sa stie asta?!…Poate ca stiu.

Cine nu are batrani…este un om sarac…

Cati ani sa aiba Nina acum? Sa tot aiba spre 40 de ani…Oricum, a fost ultima lui iubire. Abia cu mintea de acum, cred ca a a fost pentru el mai mult decat o nepoata pe care sa o ajute; cred ca ea i-a oferit o renastere surprinzatoare a ultimelor sentimente pe care le poate avea cineva la 80 de ani. Un fel de remember inainte de retragerea din activitatea de vedeta a familiei. 

O iubire stranie, care imi va da mereu senzatia de ceva neterminat: fara pretentii, fara preludiu, o iubire intamplatoare, fara inceput si fara viitor. Iata ca pentru sentimente nu exista timp si nici bariere (cat de diferiti erau in toate!) Iubirea te poate surpride oriunde te-ai afla pe linia vietii. Pe ea a surprins-o la inceput, pe el la sfarsit. Dar totusi, destinul le-a gasit un punct, in mijloc, unde sa se intalneasca, chiar si asa, fara viitor. Mai departe de barfe si coate, de ridicolul diferentei de varsta si indiscretii, acum inteleg… ca nu intelegem nimic…chiar daca uneori intrebarile isi despaturesc in timp raspunsurile sub nasul nostru. Nu e totul   sa ai raspunsuri pentru altii, nu-i asa? De la Papa am inceput sa nu mai judec oamenii, cu sentimentele si cu destinele lor. Am mai invatat ca toti murim, chiar si cei mai puternici sau mai frumosi dintre noi. Insa nu toti lasam ceva frumos in urma. In felul sau fermecator si boem, Papa a reusit! Chair daca n-a avut copii! Si am mai invatat ceva: oamenii mor singuri, singuri de tot, chiar daca ar fi si zece oameni in jurul patului de moarte. Nasterea, iubirea si moartea sunt personale si oricat te-ar iubi cineva, nu le poate face in local tau. Se prea poate sa iti doresti sa imbatranesti cu cineva. Si se poate chiar sa ajungi acolo. Insa dincolo, doar singur poti trece, chiar daca te tine cineva de mana. As vrea sa stiu ca cineva ma va purta in suflet, cum il port eu pe Papa si cum ii port pe toti cei care mi-au impartit cu generozitate din bogatiile lor sufletesti…Oare nu e si asta o forma de nemurire?



21 septembrie, 2005

Toronto